| |
La noi acasă
(Pluguşorul românului pribeag)
Durerea morţii stăpâneşte
In plaiul nostru strămoşesc,
Căci fiara de la Miazănoapte
Sugrumă tot ce-i românesc.
Tânjeşte vatra părăsită
A bieţilor români pribegi,
Şi lumea fuge îngrozită
De multele fărădelegi.
Podoaba ţării azi se pierde,
Feciorii casei sunt străini,
Azi codrul nu mai este verde,
Iar florile sunt mărăcini.
Azi pâinea s-a făcut amară
Şi apa-i neagră de venin,
Văzduhul a ajuns povară,
Iar traiul omului... un chin.
De multă vreme nu se-aude,
Sub cerul Ţării înroşit,
Decât al sputnicilor vuiet
Şi geamătul celui robit!
Cu lacrimi astăzi se adapă
Feciorii dulcei Românii,
Zicând: jeşiţi! -la cei din groapă -
Ca să intrăm azi noi, de vii!"
La Putna, Ştefan nu mai poate
Să odihnească în mormânt,
Văzând atâta nedreptate
Pe strămoşescul lui pământ.
El strigă jalnic spre Suceava
La Sfântul Mucenic loan
Să ne ridice iarăşi slava
Cea dărâmată de tiran.
La Cozia, în Mânăstire,
Cu groază Mircea s-a trezit
De prea amara tânguire
A Oltului nemulţumit.
Spre Argeş, ochii îşi îndreaptă
La trupul cel mucenicesc
Şi suspinând mereu aşteaptă
Un semn de ajutor ceresc.
Mihai, din cripta cea bătrână,
Înalţă capul fioros,
Ar vrea s-apuce spada-n mână,
Dar... trupul îi rămâne-n jos.
El plânge astăzi cu Neagoe,
Rugând pe Nifon cel Sfinţit,
Să scape Ţara din nevoie,
Cu darul lui nemărginit.
Vasile Lupu vrea să vadă
Din nou sobor creştin la Iaşi,
Dar arhiereii stau sub pază
Şi nu se pot urni doi paşi.
El vrea din nou să întărească
"Blagocestivul Adevăr",
Căci iarăşi lumea creştinească
Apucă "Legea" în răspăr.
Nu poate astăzi să mai vadă
Alături de Lăcaşul său,
Cum fac "organele" paradă
Tovărăşiei celui rău.
Tresar străbunii din morminte
Când văd atâta pustiire
Pe locurile cele sfinte,
Lăsate nouă moştenire.
Pâmântul plămădit cu sânge
Şi cu sudoare de martiri,
Azi se cutremură şi plânge,
Fiind împresurat de "zbiri".
Carpaţii astăzi se-nfioară
Şi apele se zbat în vad,
Văzând pe scumpa noastră Ţară
Cum se apropie de iad!
Azi Sfînţii iubitori de Ţară
Se roagă jalnic lui Hristos,
Să izbăvească de ocară
Pe neamul nostru credincios.
Iar voi, martirilor de astăzi,
Luceferi prea luminători,
Cu sfânta voastră îndrăzneală
Daţi pildă celor muritori.
Să ştie lumea răsfăţată
Că viitorul fericit,
Cu suferinţă şi cu jertfă
Va fi mereu pecetluit.
În calea către mântuire
Povara Crucii vom purta
Şi pân' la slava "Învierii"
Golgota vom întâmpina!
Nicodime, preafericite
De ce te-ai dus dintre români,
Lăsând Biserica robită
Şi Ţara "fără de bătrâni"?
Veniamine Preasfinţite,
Cu Varlaam şi Dosoftei
Păziţi "Făcliile cinstite"
Să nu le stingă cei atei!
Părinţilor cu suflet mare,
Păstorilor duhovniceşti,
Mai arătaţi-vă o dată
La "Scaunele vlădiceşti"!
Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
| Fotografii: Dinu Lazar
|
|
 |
|
