|
|
Războiul de la Nistru: pentru dreptate, credinţă, neam!
În primăvara anului 1992, in indiferenţa laşă a Statului Român, a Europei şi a Statelor Unite, Imperiul sovietic leninisto-stalinist dezlănţuia un nou genocid împotriva românilor de dincolo de Nistru.
Redeşteptarea naţională a românilor basarabeni - dintre care o treime fuseseră exterminaţi de Stalin prin execuţii, foamete şi un lung "drum de oase prin Siberii" - a fost inăbuşită in sânge. Armata a 14-a rusă, detaşamente muncitoreşti, hoade de cazaci aduşi cu avioanele de pe Don, mercenari şi fosti puscariasi de drept comun au dezlănţuit teroarea de tip bolşevic asupra Transnistriei. Unităţi de tancuri, blindate, tunuri, lansatoare de grenadă au atacat sate, şcoli, grădiniţe de copii, instituţii, locuinţe, omorând la intâmplare civili lipsiţi de apărare.
Copii, bătrini, bărbaţi, femei sunt răpiţi, torturaţi cu sălbăticie, jupuiţi de vii, crucificaţi, arşi, impuşcaţi, aruncaţi in Nistru sau in fântâni; fetiţe de 6 ani sunt violate in fata părinţilor, dupa care sunt impuşcaţi cu toţii. Singura lor vină era aceea de se declara români, de a vorbi limba română, de a cinsti tricolorul cu cap de bour, de a se inchina Maicii Domnului, lui Eminescu, lui Ştefan cel Mare şi Sfânt!
Războiul din Transnistria a fost un război impotriva României, a românilor, a limbii romane şi a tricolorului!
Câteva sute de români şi-au dat viaţa pe altarul românismului, ca şi la Fântâna Albă, Lunca, Bălţi, ca şi in 28 iunie 1940! O Săptămână Roşie a neamului românesc lungă de două secole!
Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Tudor Petrov-Popa şi Alexandru Lesko au fost arestaţi in iunie 1992, şi judecati ca "grupul Ilaşcu", de către un tribunal transnistrean, pentru acte de terorism. Ilie Ilaşcu a fost ondamnat la moarte, Alexandru Lesco la 12 ani de inchisoare, iar Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa la 15 ani de inchisoare.
In urma presiunilor internaţionale, Ilie Ilaşcu a fost graţiat şi eliberat, după 9 ani de detenţie şi după ce a fost ales senator in Parlamentul Romaniei, pe listele partidului România Mare.
In 2004, la expirarea termenului de detenţie, a fost pus in libertate Alexandru Leşco. In acelaşi an, Curtea Europeana pentru Drepturile Omului a condamnat Republica Moldova şi Rusia in cazul Ilaşcu şi a cerut punerea in libertate a ultimilor doi membri ai grupului, aflaţi in detenţie in Transnistria. Autorităţile transnistrene nu s-au conformat insă, iar Federatia Rusa a susţinut că nu are cum să intervină in favoarea deţinuţilor.
La 2 iunie 2007 a fost pus in libertate, la expirarea termenului de detenţie, Andrei Ivantoc.
La 4 iunie 2007 a fost pus in libertate, la expirarea termenului de detenţie, Tudor Petrov-Popa.
Detenţia lor - intr-o enclava stalinistă sub protectorat rusesc - pentru singura vină de a-şi apăra identitatea naţională şi pământul strămoşesc, va rămâne o palmă pe obrazul aşa-zisei lumi civilizate şi democrate! Dar, mai ales, expresia trădarii de la 28 iunie 1940, când Regatul România Mare a cedat Imperiului Sovietic, fără măcar un foc de onoare, Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa! Şi expresia neputinţei şi indiferenţei românilor de dincoace de Nistru!
Cu aproape 130 de ani in urmă, Mihai Eminescu spunea: "Nenorocirea cea mare ce ni se poate intimpla nu este ca vom pierde şi rămăşiţa unei preţioase provincii pierdute; putem să pierdem chiar mai mult decit atita, increderea in trăinicia poporului roman."
(Atrocitati impotriva romanilor, marturii))
In timpul războiului, Biserica Ortodoxă Română i-a ajutat pe românii din Transnistria, aducând în ţară copii, care au fost adăpostiţi la Manastirea Putna sau in oraşul Deva. După ce grupul Ilaşcu a fost condamnat şi inchis in temniţele transnistrene, BOR şi Prea Fericitul Teoctist le-au acordat Crucea Patriarhală şi i-au pomenit constant in timpul slujbelor, pe tot cuprinsul ţării; o delegaţie formată din Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu şi Prea Sfinţitul Episcop Teofan Sinaitul a ajuns până pe culoarele închisorii transnistrene, dar conducerea închisorii s-a răzgândit, în ultima clipă, interzicându-le intrevederea cu deţinuţii politici români.
În această vară, ultimii eliberaţi, Andrei Ivanţoc, Tudor Popa si Alexandru Leşco, erau aşteptaţi pentru binecuvântarea Patriarhului Teoctist!
Dar n-a fost să fie, Prea Fericitul fiind chemat la Domnul mult prea devreme.
Războiul din Transnistria
 Războiul ignorat
Inceputul conflictului
Desfăşurarea războiului
Armata rusă atacă
Finalul
Atrocităţi si acte teroriste
Implicarea Armatei a 14-a
Bilanţul războiului
Implicarea Rusiei in razboi
Atrocităţi impotriva românilor (Mărturii)
Fotografii din timpul Razboiului din Transnistria
Analize, comentarii
Războiul, azi
| Crucea Patriarhala pentru Grupul Ilascu
Acasa la sotiile celor trei romani ramasi inchisi la Tiraspol, blandele basarabence ne-au aratat printre lacrimi toate amintirile lor palpabile legate de cei dragi lor. Printre acestea, la cel mai de cinste loc, tineau scrisoarea personala a PF Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, prin care se conferea una din cele mai inalte distinctii ale Romaniei, Crucea Patriarhala, detinutilor politic romani. Sarutata cu umilinta, Crucea Patriarhala era tinuta ca un odor pentru momentul fericit in care femeile ce-si asteapta barbatii de 12 ani sa le-o poata inmana. Prezentam, in exclusivitate, scrisoarea Parintelui Patriarh Teoctist, trimisa impreuna cu Crucea Patriarhala, intr-un ajun de Craciun. (Victor RONCEA)
»» continuare | De Crăciun Românii inchişi la Tiraspol au primit Crucea Patriarhală (1994)
In ziua de 6 ianuarie (Ajunul Naşterii Domnului, pe stil vechi) o delegatie formată din P.S Episcop Teofan Sinaitul, vicar patriarhal, şi P. Cuv. Arhim Sofian Boghiu, staretul mănăstirii Antim, a trecut Prutul şi Nistrul pentru a aduce patriotilor români incarcerati la Tiraspol mesajul de iubire şi incurajare al Patriarhiei Române. Din pricina refuzului Ministerului de Interne al aşa numitei Republici Transnistrene, misiunea delegatiei române - aceea de a inmâna patriotilor din grupul Ilaşcu Crucea Patriarhală, suprema distinctie acordată de Biserica Română laicilor - n-a putut fi implinită. Reproducem mai jos scrisoarea Prea Fericitului Părinte Patriarh adresată celor cinci patrioti români.
Iubiti fii ai Bisericii şi ai neamului nostru:
Ilie Ilaşcu, Andrei Ivantoc, Tudor Popa, Alexandru Leşco şi Petre Godiac
In aceste momente de sărbătoare, când toată suflarea din vechea Basarabie prăznuieşte cu bucurie in sânul familiei şi in jurul bradului impodobit Naşterea lui Hristos, gândurile noastre din tara mamă se indreaptă cu părintească dragoste şi pretuire spre voi, fratii noştri prea iubiti, care prin lanturi, bătăi, batjocori, lipsuri şi suferinte, v-ati infătişat trupurile ca jertfe vii pe altarul adevărului şi al dreptătii şi ati făcut din temnita intunecoasă a detentiei voastre nedrepte adevărat anvon de propovăduire a luminii lui Hristos, a libertătii şi demnitătii umane aduse in lume prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu. Curajul cu care infruntati suferintele pentru afirmarea adevărului şi mărturia jertfelinică a dragostei voastre fată de credinta străbună, fată de neam şi fată de integrarea gliei strămoşeşti ne mişcă profund şi ne indreptăteşte să afirmăm ca odinioară Sfântul Apostol Pavel către Filipeni: "Oare cine este nădejdea noastră sau bucuria sau cununa noastră de slavă, dacă nu chiar voi, inaintea Domnului Iisus?" (Tesalonicieni 2,191). Voi ne-ati arătat că spiritul lui Horia, Cloşca şi Crişan, al Sfintilor Brâncoveni sau al altor bărbati vrednici din istoria noastră mult incercată care, in numele credintei, al adevărului, şi al dreptătii, au infruntat roata, ascutişul sabiei, lipsurile şi chinurile de tot felul, licăreşte incă in adâncurile cele mai de taină ale neamului românesc. Demnitatea şi eroismul creştin al mărturisirii voastre ne dă tărie sufletească in infruntarea necazurilor şi greutătilor, iar crucea suferintelor voastre, care a sădit deja in sânul societătii româneşti inceputuri de redeşteptare şi inviere, ne-a unit in afirmarea cu o gură şi o inimă a dragostei fată de neam, glie şi Biserica străbună, a recunoştintei şi pretuirii pe care v-o datorăm in apărarea vietii şi a libertătii voastre.
Ca semn al dragostei şi părtăşiei la suferintele prin care treceti, Vă acordăm Crucea Patriarhală, a cărei putere să vă insotească spre libertate şi implinirea idealurilor voastre sfinte. Impărtăşindu-vă părintească binecuvântare in numele Sfântului Sinod al Biserici Ortodoxe Române, Vă incredintăm că numele voastre sunt la loc de mare cinste in mintea şi inima tuturor fratilor şi surorilor voastre şi in rugăciunile noastre fierbinti către Dumnezeu, crezând cu putere că El, care este Domnului Adevărului şi al Dreptătii, vă va intoarce nevătămati in sânul familiilor şi al neamului care vă aşteaptă. Cu părintească dragoste şi binecuvântare.
Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române »» continuare | Părintelui nostru Teoctist, cu dragoste, din Tiraspol
In aceste zile de doliu e multă tristeţe jur. Inimile şi sufletele noastre plâng; plâng fiindcă a plecat de lângă noi Preafericitul Părinte Patriarh. Nimeni nu va putea şterge din sufletele noastre chipul drag al Părintelui nostru, care, ori de cite ori veneam la el in vizită, ne primea cu braţele deschise şi cu căldura sufletului său. Deseori, plecând spre Bucuresti, ne rugam la Bunul Dumnezeu să ne ajute să-l revedem pe cel drag inimilor noastre, pe Preafericitul Părinte.
Oare ştie cineva câte lucruri frumoase a făcut Preafericitul pentru noi, copiii şi profesorii din Tiraspol? Ne simţeam bine acolo la el.Noi cântam cîntece patriotice, iar el plângea alături de noi. Ne întelegea durerile şi suferinţele. Avea timp şi răbdare să ne asculte pe toţi, ne îndruma, ne dădea sfaturi cum să supravietuim în această lume sălbatică, iar la plecare primeam binecuvântarea Măriei Sale. Cărţile religioase, BIBLIILE primite din mâna Prefericitului le vom păstra şi le vom ţine in cel mai sfânt loc. Ne-au rămas în memorie orice îndemn, orice sfat primit de la Părintele nostru. »» continuare |
|
